marți, 12 aprilie 2016

Vechea, noua şi viitoarea Lege Antifumat - sau de ce ar trebui abrogată Legea 15/2016


Citeşte şi Legea anti-fumat sau anti-fumători?
_______________________________________

· Ghidul de implementare a Legii Antifumat nu are nici o putere juridică
· Abuzuri şi interpretări eronate ale legii: studenţii nu ar fi trebuit amendaţi, maşina de serviciu nu este loc de muncă, fumatul e interzis ÎN locurile de joacă şi ÎN staţiile RATB închise, NU în apropierea acestora
· Modificările propuse de Daniel Fenechiu ameliorează, dar nu rezolvă problemele reale ridicate de Legea Antifumat
· Legea nu face distincţie între spaţiul public şi cel privat
· Carenţe mari în definirea unor termeni: locul de joacă definit incomplet, mijlocul de transport în comun definit incorect
· Prevederi aberante privind ţigara electronică: ţigara electronică nu este un produs din tutun şi nu ar trebui interzisă niciunde
· Legea vine în contradicţie cu alte legi, cu Constituţia României, cu Codul Civil şi Codul Muncii, precum şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
· Prevederile Legii Antifumat nu urmăresc de fapt prevenirea şi combaterea fumatului, nici protecţia fumătorilor –  adică scopul declarat al legii
· Lipsesc o serie de excepţii necesare: penitenciare, camere de hotel, spitale psihiatrice etc.

Aşa cum probabil cititorii acestui blog au observat deja de mult, niciodată nu critic o lege fără a o citi da capo al fine şi fără a face o analiză riguroasă, însoţită de o documentare extinsă.
Evident că nu puteam face o excepţie în privinţa noii Legi Antifumat, despre care am mai scris  şi asupra căreia revin azi din mai multe motive:


1. Pe site-ul Guvernului a apărut Ghidul de implementare 


În primul rând, acest Ghid nu se constituie în norme de aplicare a legii. În al doilea rând, nu a fost publicat în Monitorul Oficial. În al treilea rând, pentru a avea putere de act legislativ trebuie să fie cuprins într-o Hotărâre de Guvern, cu număr şi dată, semnată şi ştampilată de prim-ministrul României. Din punct de vedere juridic, acest ghid nu ar trebui să aibă nici o putere. Este un text aruncat pe site-ul Guvernului, fără număr, fără dată, fără semnătură, fără nici un element care i-ar putea da putere juridică.
Dar mai grav mi se pare faptul că acest Ghid vine să confirme ceea ce nu doar eu am observat când s-a adoptat această lege: cetăţenii României vor putea fi amendaţi la ei acasă, dacă se întâmplă să muncească acasă şi să fumeze în locuinţa proprie. O zice chiar Ghidul, la punctul 1: În cazul în care într-o zonă a unui spațiu pentru locuit se desfășoară activitate economică, atunci respectiva zonă devine loc de muncă iar fumatul este interzis
Mai pe româneşte, pentru cei ce încă nu au înţeles: dacă eşti scriitor şi scrii la tine acasă, fumând; dacă eşti pictor şi pictezi la tine acasă, fumând; dacă eşti creator de bijuterii artizanale şi faci mărgele la tine acasă, fumând; dacă eşti programator şi faci programe la calculatorul tău de acasă, fumând – în toate aceste cazuri (şi altele asemenea) eşti pasibil de amendă pentru încălcarea legii antifumat.
După toate astea, faptul că o perdea sau o folie de plastic sunt considerate pereţi, conform Legii Antifumat (şi Ghidului aferent), pare un amănunt nesemnificativ. Dar NU este. În arhitectură, în construcţii şi în legislaţia românească aferentă nu este niciunde specificat că peretele poate fi din material textil sau folie de plastic. Dimpotrivă, materialele din care poate fi fabricat peretele sunt riguros enunţate. Printre ele, evident, nu se numără materialele textile şi foliile de plastic. Pentru că un material textil e, la urma urmei, o perdea, iar o folie de plastic e o folie de plastic.
_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

2. Abuzuri şi interpretări eronate ale legii


Fiecare agent care a dat amenzi a interpretat legea (de multe ori abuziv) după cum l-a dus capul şi multe interpretări ale legii – atât din partea oamenilor legii, cât şi a populaţiei – sunt eronate. Pentru că legea lasă loc pentru asemenea interpretări.
Astfel:

2.1.  S-au dat amenzi în apropierea locurilor de joacă pentru copii. Aceasta este o interpretare eronată şi abuzivă a legii.  Conform Legii Antifumat nr. 15/2016, fumatul este interzis "în locurile de joacă pentru copii" (Art. 1), nicidecum "în apropierea" sau "în preajma" acestor locuri.
NOTĂ: Ghidul de implementare (dacă nu legea însăşi sau normele de aplicare a legii, încă inexistente) ar fi trebuit să definească exact ce anume se înţelege prin loc de joacă pentru copii. Actuala definiţie ("orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii") este destul de obscură: copiii utilizează tot soiul de locuri, pentru joacă sau nu. Cine decide că un loc e special destinat pentru joacă? ATENŢIE: nu se specifică faptul că e vorba de un spaţiu public destinat copiilor – ceea ce poate naşte abuzuri în sensul amendării omului în propria curte – nu m-ar mira asta, de vreme ce s-au dat amenzi în apropierea locurilor de joacă, dar şi în apropierea staţiilor RATB…

2.2.       S-au dat amenzi studenţilor din Regie, nu doar în interior, în cămine, ci şi în parcul campusului. Este o interpretare abuzivă a legii – pentru că aceasta lasă loc unor astfel de interpretări, interzicând fumatul "în unităţile de învăţământ" – nespecificând anume "în spaţiile publice închise din unităţile de învăţământ", de pildă. În orice caz, se impun aici două observaţii: a) vechea lege nu interzicea fumatul în unităţile universitare de învăţământ şi b) camera pe care studentul a închiriat-o în campus este un spaţiu locativ, aşa cum e şi un apartament închiriat, o cameră de hotel sau pensiune etc. Acest spaţiu, conform Constituţiei şi dreptului internaţional,  devine spaţiu privat pe durata ocupării lui de către student. Însă legea, aşa cum este ea formulată în prezent, lasă loc pentru astfel de abuzuri.
NOTĂ: Astfel de abuzuri provin din lipsa unei definiţii a spaţiului public. Legea pune accent pe definirea spaţiului închis, lăsând interpretarea spaţiului public la mintea fiecărui organ de control în parte. Dar pe această temă voi reveni mai jos.

2.3.     Maşina de serviciu a fost interpretată ca loc de muncă. Este o interpretare eronată, în chiar sensul legii antifumat. Aceasta interzice fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă "astfel cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare". Mergem la Legea 319 şi găsim definiţia locului de muncă la Art. 5. Lit. k): loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii. Având în vedere această definiţie, precum şi faptul că în general maşina este destinată deplasării şi nu desfăşurării activităţii de muncă (cu unele excepţii, desigur, prevăzute în alte legi), rezultă că fumatul în maşina de serviciu nu este ilegal – nici măcar conform actualei legi aflate în vigoare.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

3. Deputatul Daniel Fenechiu a propus unele modificări pentru această lege


Proiectul de lege al deputatului Daniel Fenechiu are 4 articole. Pe scurt:

Articolul 1 modifică definiţia spaţiului închis, în sensul că prin spaţiu închis se înţelege un spaţiu "care are un acoperiş, plafon sau tavan si care este încadrat de pereţi de jur împrejur" – adică elimină aberaţia cu "doi pereţi şi un tavan". De asemenea, se specifică în mod clar că sunt exceptate spaţiile "cu destinaţie locativă".
         NOTĂ:  NU se modifică prevederile referitoare la pereţi. Noua lege va interpreta şi ea o perdea (chiar găurită, conform Ghidului) drept "perete". De asemenea, nu sunt aduse modificări referitoare la forma de proprietate sau la dreptul de acces.

Articolul 2 introduce posibilitatea amenajării în spaţii publice închise a unor locuri speciale "care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, etc."
     NOTĂ: Această prevedere nu permite existenţa unor localuri de alimentaţie publică destinate exclusiv fumătorilor

Articolul 3 permite fumătorilor să se asocieze în asociaţii sau cluburi în care pot fi amenajate spaţii destinate fumatului şi activităţilor aferente acestuia.
     NOTĂ: Legislaţia actuală, chiar şi după intrarea în vigoare a Legii 15, permite înfiinţarea de asociaţii de fumători, în condiţiile în care spaţiul respectiv nu este loc de muncă. La fel va fi şi după adoptarea modificărilor.

Observaţii: Deşi mai uşurează cumva situaţia fumătorilor şi a patronilor de localuri, proiectul viitoarei legi este departe de a rezolva problemele ridicate de legea antifumat (care, în paranteză fie spus, ar fi sublimă doar dacă ar fi abrogată). Este foarte probabil să se repete situaţiile de interpretare abuzivă a legii, precum cele enunţate mai sus, dar să apară şi altele

 _____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4. Multă lume nu a observat / nu a înţeles implicaţiile  şi sensurile legii, dincolo de interdicţia de a fuma în localuri publice.

Să le luăm pe rând:

4.1. Legea nu face nici o distincţie între spaţiul public şi spaţiul privat


Celebra definiţie a spaţiului public închis încalcă flagrant dreptul la proprietate şi la intimitate (aşa cum s-a văzut în cazul studenţilor şi cum se vor mai vedea, probabil, alte cazuri). Ceea ce nu înţeleg autorii legii este faptul că chiar şi un spaţiu public îşi pierde atributul de "public" în anumite circumstanţe, el devenind spaţiu semiprivat sau chiar privat. Ca să înţeleagă şi cei ce (se fac că) nu înţeleg: un WC public NU mai este public în momentul în care este ocupat; câtă vreme o persoană se află în acel WC, spaţiul acelui WC devine privat. La fel – spaţiul unei camere de hotel, de cămin, de pensiune, de spital, de azil. La fel – o cameră de şedinţe, un vestiar, un birou personal, o cameră dintr-o bancă unde se numără banii, un local cu restricţii de acces pentru publicul larg, o organizaţie / instituţie / firmă închisă pentru public. Nimeni nu are dreptul să intre într-un WC public pe perioada folosirii lui de către o altă persoană. Nimeni nu are dreptul să folosească cum vrea şi când vrea un spaţiu public atunci când acesta este închis sau când accesul este restricţionat.
Răscolind Internetul după legislaţia românească în materie, am dat peste nişte interesante principii de drept urban, conform cărora există distincţii între spaţiul public, spaţiul semipublic, spaţiul semiprivat şi spaţiul privat

Inconvenientul major al  Legii Antifumat este că nu face aceste distincţii. Şi majoritatea problemelor legii s-ar rezolva dacă aceste spaţii ar fi definite cum se cuvine. De pildă:

a) "Prin spaţiu public se înţelege un spaţiu aflat în proprietatea şi / sau administrarea statului, accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării publice şi colective, gratuit sau contra cost, fără restricţii speciale de acces". Aici ar intra, de exemplu, străzile, parcurile, mijloacele de transport în comun, instituţiile de stat administrative (primării, ministere etc.) şi culturale (muzee, teatre, cinematografe etc.) etc.

b) "Prin spaţiu semipublic se înţelege un spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată, accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării publice şi colective, gratuit sau contra cost, fără restricţii speciale de acces". Spaţiul semipublic ar include, de pildă, sedii şi puncte de lucru ale instituţiilor, firmelor şi organizaţiilor private, localurile de alimentaţie publică (baruri, cluburi, restaurante etc.), instituţiile şi organizaţiile culturale private (muzee, teatre etc.) ş.a.

c) "Prin spaţiu semiprivat se înţelege un spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată sau de stat, accesibil şi deschis unei părţi a publicului, destinat utilizării private colective sau individuale, gratuit sau contra cost, şi supus unor condiţii speciale de acces (regulament de acces, legitimaţie, taxă, afişarea la vedere a condiţiilor de acces etc.) ". În această sferă ar intra toate spaţiile, indiferent de forma de proprietate şi de destinaţie, în care accesul publicului este restricţionat într-un fel sau altul – şi anume: cluburile, organizaţiile şi asociaţiile private, localurile de alimentaţie publică destinate unor anume categorii de consumatori, zonele închise publicului din spaţiile publice sau semipublice (birouri, vestiare, săli de şedinţă, cabina şoferului RATB, etc.), taxiurile şi mijloacele de transport închiriate, hotelurile, pensiunile, căminele, azilele, spitalele etc.

d) "Prin spaţiu privat se înţelege un spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată sau de stat, inaccesibil şi închis publicului şi destinat utilizării private", unde gradul şi condiţiile de acces şi de deschidere către public ţin exclusiv de decizia deţinătorului sau administratorului spaţiului. Aici s-ar încadra, desigur, locuinţele şi spaţiile asimilabile acestora, precum camerele de hotel, de pensiune, de cămin, de azil, de spital etc., atunci când acestea sunt ocupate/închiriate de persoane private, precum şi orice locuri din spaţiile publice, semipublice sau semiprivate destinate temporar sau permanent utilizării private şi implicit închise publicului larg  pe durata utilizării lor de către persoane private (WC-uri, vestiare, taxiuri, birouri, săli de şedinţă, săli de protocol,  etc. etc.) sau marcate explicit ca fiind zone private.

Cu alte cuvinte, ca să înţeleagă şi parlamentarii care nu prea au idee de noţiunile de "public" şi "privat": un hotel, de pildă, este un spaţiu public sau semipublic prin natura lui (este accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării colective), DAR în cadrul acestui spaţiu zonele destinate personalului, de pildă, pot fi spaţii semiprivate (de exemplu, biroul directorului, unde programul cu publicul se desfăşoară între anumite ore şi în anumite condiţii) sau private (bucătărie, vestiar, WC), în vreme ce camerele hotelului sunt publice sau semipublice când sunt goale, dar devin spaţii private pe durata închirierii lor de către persoane private. Localurile din cadrul hotelului, la rândul lor, pot fi publice / semipublice (intră şi iese oricine, oricând) sau semiprivate (accesul permis doar oaspeţilor cazaţi în hotel, cu ţinută obligatorie sau doar în costum de baie, sau pot intra doar femei / bărbaţi / fumători / nefumători / persoane gay sau doar familii cu copii etc. etc.) Iar toate aceste locuri, atunci când sunt închise pentru public, devin spaţii private. La fel şi hotelul în întregul lui, dacă este închis.
În fine, acestea sunt doar nişte observaţii şi propuneri, fireşte că juriştii ar putea veni cu nişte definiţii şi lămuriri mai bune (deşi am mari dubii, având în vedere că legea a trecut ca atare de Consiliul Legislativ de pe lângă Parlamentul României, ba a mai şi fost declarată constituţională de CCR). Este evident însă că foarte multe probleme legate de aplicarea legii ar fi evitate dacă ar exista astfel de definiţii.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4.2. Legea are mari carenţe şi în definirea altor termeni


Pe lângă lipsa unei definiţii pentru spaţiul public, legea antifumat "suferă" de definiţii obscure, incomplete sau pur şi simplu proaste.

a) Definiţia locului de joacă pentru copii ar trebui completată -  pentru a se evita situaţii precum cele de la punctul 2 al acestui articol. Propunerea mea ar fi următoarea:
"Loc de joacă pentru copii se înţelege orice spaţiu public sau semipublic închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii prin hotărâre a administraţiei publice locale, respectiv prin hotărârea AGA a organizaţiei private care are în proprietate / administrare locul respectiv, şi marcat vizibil la intrare ca loc de joacă pentru copii". Astfel s-ar evita amendarea abuzivă a persoanelor care fumează într-un parc, unde întâmplător se joacă nişte copii, dar şi, nu-i aşa, a persoanelor care fumează în propria curte, întâmplător "utilizată" şi de copii! Pentru că da, legea în actuala ei formă poate da naştere şi unei astfel de interpretări (abuzive).

b) Definiţia mijloacelor de transport în comun ar trebui modificată. Actualmente, legea zice că prin "mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor". Or, să mă ierte Dumnezeu, dacă închiriez o maşină se cheamă că maşina aia e mijloc de transport în comun? Oare pe ce lume trăiesc legiuitorii noştri?
Şi pentru că veni vorba, nici taxiul nu poate fi considerat mijloc de transport în comun; chiar dacă, într-adevăr, activitatea de taxi este de utilitate publică, ea se desfăşoară "în cont propriu", iar transportul cu taxiul se face între entităţi private: o persoană privată apelează la o persoană / firmă privată pentru prestarea unui serviciu privat. Spaţiul taxiului este un spaţiu semiprivat (accesibil pentru o parte a publicului, în anumite condiţii), iar pe timpul ocupării lui devine un spaţiu privat (inaccesibil publicului şi destinat utilizării private).
De altfel, în alte legi se face enumerarea mijloacelor de transport în comun, care sunt: autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou (Legea transportului public local)
Dacă ar fi după capul meu, eu aş da următoarea definiţie:
"Prin mijloc de transport în comun se înţelege un vehicul aflat în proprietatea statului sau în administrarea acestuia, destinat transportului public de persoane pe rute regulate şi rute regulate speciale". Nu poate statul să decidă ce produse legale pot fi consumate în mijloacele de transport semiprivate sau private. Sau, teoretic, nu ar trebui să poată face asta.
Dar, mă rog, nu e după capul meu. Juriştii ar putea avea o definiţie mai bună.
În plus, ar trebui specificat la interdicţii că e vorba de mijloace de transport în comun închise. De fapt şi de drept:

c) Ar trebui definit locul închis, separat de diferitele tipuri de spaţiu.
Eu văd definiţia locului închis cam aşa:
"Prin loc închis se înţelege un spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de jur împrejur de pereţi permanenţi sau temporari". Să lăsăm natura peretelui să fie natura peretelui, nu ce-şi imaginează fitecine că ar fi. Pereţii – aşa cum învaţă constructorii la şcoală – pot fi făcuţi din: cărămizi, blocuri ceramice, înlocuitori de produse ceramice, beton, piatră, închideri din azbociment, metalice, panouri prefabricate, ipsos, sticlă, mase plastice (plăci PAS, P. V. C. expandat). Mai mult decât atât: conform legilor româneşti în vigoare, ca să adaugi un perete la o clădire cu doar 3 pereţi, îţi trebuie autorizaţie de construcţie; dar ca să acoperi o deschizătură cu o perdea ("perete din material textil") nu îţi trebuie o astfel de autorizaţie.


Cu aceste definiţii la îndemână, Legea 349/2002 antifumat ar fi putut fi modificată prin doar două articole: unul care să cuprindă definiţiile de mai sus şi unul care să cuprindă interdicţiile, care să fi sunat am aşa:

"Se interzice fumatul în locurile de joacă pentru copii şi în locurile închise din spaţiile publice şi semipublice".

Iar câtă vreme produsele din tutun sunt legale, consumarea sau neconsumarea acestora (inclusiv la locul de muncă) nu ar trebui să fie treaba statului în spaţiile semiprivate şi private – unde reglementarea ar trebui să ţină exclusiv de proprietarii / administratorii acestor spaţii. Aşa cum fumatul este permis în spaţiul privat al locuinţei, ar trebui să fie permis şi în alte spaţii private (birouri, de exemplu) sau semiprivate (localuri cu condiţii speciale de acces). De altfel şi în SUA, unde avem de a face cu legi antifumat extrem de prohibitive, spaţiul public nu include, de exemplu,  birourile private închise, ocupate exclusiv de fumători, chiar dacă biroul poate fi vizitat şi de nefumători .

Mai pe înţelesul tuturor (inclusiv al legiuitorilor care nu ştiu face distincţia între public şi privat) am să iau de data asta exemplul unui cinematograf. Câtă vreme cinematograful este accesibil şi deschis oricui, acesta este un spaţiu public sau semipublic. Dar dacă este un cinema dedicat exclusiv unor anumite categorii de persoane (adulţi sau copii, fumători sau nefumători, femei sau bărbaţi, persoane cu pălărie sau în costum de epocă sau trecute de 50 de ani sau cu handicap etc. etc. etc.), spaţiul cinematografului devine un spaţiu semiprivat şi ce se consumă în acest spaţiu este  exclusiv la latitudinea proprietarului: îngheţata, floricelele de porumb, băuturile alcoolice, cafeaua, ţigara, mâncarea pot fi interzise sau permise, în funcţie de publicul ţintă şi – de ce să nu spunem abrupt – în funcţie de dorinţa exclusivă a patronului, pentru că are acest drept, câtă vreme vorbim despre produse legale.   

d) Definiţia ţigării electronice este pur şi simplu tâmpită

Consider că "tâmpită" este atributul cel mai potrivit pentru această definiţie (nu poţi defini un produs ca fiind produsul SAU oricare parte a acelui produs!), deşi este luată cu copy-paste din Directiva europeană pentru prevenirea şi combaterea tutunului. Să nu uităm, totuşi, că UE a finanţat un studiu care a durat 3 (trei) ani pentru a demonstra că apa nu hidratează, iar ca urmare în Anglia afirmaţia că apa hidratează poate atrage o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.   Nu tot ce vine de la UE e implicit bun sau aplicabil tuturor. Asta n-au înţeles parlamentarii noştri. De altfel, veţi vedea că şi noul proiect aflat pe masa Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea normelor de fabricaţie a produselor din tutun (şi pentru o nouă modificare a Legii Antifumat, ce se va produce foarte curând) este luat aproape în întregime cu copy-paste dintr-o directivă europeană. Dar despre asta, altă dată.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4.3. Legea cuprinde prevederi aberante şi contradictorii privind ţigara electronică


Pe lângă definiţia tâmpită a ţigării electronice, Legea Antifumat prevede şi o interdicţie tâmpită, şi anume: interzicerea ţigării electronice în mijloacele de transport în comun (şi acestea tâmpit definite, cum am văzut mai sus).

De ce este aceasta o interdicţie tâmpită? Pentru că ţigara electronică NU este un produs din tutun, ci un dispozitiv de administrare a nicotinei, aşa cum mai sunt pe piaţă şi alte produse (plasturi, gumă de mestecat, inhalatoare de nicotină) care sunt destinate să ajute fumătorii în eforturile lor de a se lăsa de fumat. Adică prevină şi să combată efectele consumului produselor din tutun  - ceea ce constituie însuşi scopul Legii 15/2016. Teoretic. Căci, practic, această lege nu va avea drept rezultat principal decât scoaterea de pe piaţă a micilor patroni de localuri, în paralel cu efecte negative asupra sănătăţii fumătorilor (să nu uităm, totuşi, că legea este destinată, teoretic, şi protecţiei fumătorilor), despre care am mai vorbit, cât şi expunerea mai frecventă a minorilor la obiceiul fumatului, aşa cum bine a observat deputatul Daniel Fenechiu.

Aşadar, prevederea care interzice ţigara electronică – chiar şi numai în "mijloacele de transport  în comun" – este aberantă din punctul de vedere al sensului şi scopului legii.
De altfel, studiile arată că efectele negative ale ţigării electronice sunt cu 95% mai reduse decât cele ale ţigării clasice, iar în alte ţări (da, chiar şi în Marea Britanie, care e dată de exemplu de activiştii antifumători) se recomandă utilizarea ei în tratamentul fumătorilor care încearcă să se lase şi doctorii sunt încurajaţi să le ofere fumătorilor această alternativă.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4.4. Legea încalcă drepturi prevăzute de Constituţie şi vine în contradicţie şi cu alte legi, precum şi cu Declaraţia Drepturilor Omului


a) Prin definirea aiuristică a spaţiului public, a locului de joacă pentru copii şi a mijloacelor de transport în comun, dar şi prin includerea (prin Ghidul de implementare)  a spaţiului de lucru din locuinţele private în categoria locurilor unde este interzis fumatul,  Legea 15/2016 Antifumat încalcă dreptul la proprietate, prevăzut de Constituţia României (Art. 44) şi detaliat de  Codul Civil (Art. 555).  De asemenea, această lege încalcă flagrant Art. 26 din Constituţie, referitor la viaţa privată şi la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi.

b) Prin încadrarea automată a fumatului la locul de muncă drept "abatere disciplinară gravă", Legea Antifumat vine în contradicţie cu o altă lege organică, şi anume Codul Muncii, conform căruia gradul de gravitate al unei abateri, precum şi sancţiunile aferente, sunt stabilite de angajator, în urma unei cercetări disciplinare (Art. 247-252 ).

c) Pe de altă parte, prin definiţia absurdă a mijloacelor de transport în comun, această lege vine în contradicţie nu doar cu prevederile legale privitoare la dreptul la proprietate, ci şi cu Legea transportului public local, precum şi cu alte legi conexe, iar prin definiţia aberantă a peretelui vine în contradicţie cu legile care reglementează activităţile de construcţii  şi de autorizare a construcţiilor.

d) La o analiză atentă, vom observa că Legea 15/2016 încalcă nu mai puţin de 5 articole din  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului  (art. 1, 2, 7, 12, 17), privitoare la libertate, demnitate, drepturi, egalitate, viaţă personală, proprietate.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4.5. Legea nu este de fapt concepută pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun


Legea Antifumat nu este concepută pentru a servi scopului pentru care, teoretic, a fost adoptată, şi anume protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului (Articolul 1 al legii). Astfel:

a) Ţigara electronică nu ar trebui interzisă (aşa cum face această lege, fie şi numai în "mijloacele de transport în comun"), ci chiar încurajată şi, eventual, încadrată în categoria dispozitivelor medicale (aşa cum a început să discute lumea medicală civilizată) în scopul ajutării fumătorilor să renunţe la ţigara clasică (faţă de care cea electronică e mai puţin dăunătoare). Legea ar fi trebuit, dacă ar fi urmat directivele europene pe care le invocă, să cuprindă prevederi speciale referitoare la ţigara electronică (siguranţa consumului, ingrediente,  avertismente, condiţii de comercializare etc.), dar nu să o interzică.

b) Tot conform directivelor europene în materie, Legea pentru combaterea efectelor tutunului ar fi trebuit să cuprindă reglementări specifice referitoare la ingredientele permise la fabricarea ţigărilor (să interzică aditivii care pot mări dependenţa sau care se pot constitui în factori negativi suplimentari etc.), întru protecţia consumatorilor.

c) O reală măsură de prevenire şi combatere a fumatului ar fi etichetarea completă a pachetelor de ţigări (practic, să se menţioneze pe etichetă toate ingredientele pe care produsul le conţine, aşa cum se întâmplă la toate produsele de pe piaţă), astfel încât fumătorul sau potenţialul fumător să se afle în deplină cunoştinţă de cauză.

d) "Exilarea" fumătorilor în spaţii deschise va avea, fără îndoială, efecte negative asupra sănătăţii lor; cum am spus şi altă dată, fumatul în ger, în vânt, în caniculă sau în ploaie nu are cum să "protejeze" în vreun fel fumătorii, nici cum să "combată" efectele fumatului; dimpotrivă, le va agrava.

e) "Îngrămădirea" fumătorilor în faţa localurilor va avea ca rezultat expunerea mai frecventă a minorilor la acest viciu. De acum, vor fi mai mulţi fumători pe stradă, căci li s-a luat acestora posibilitatea de a fuma în spaţii închise special dedicate lor, la adăpost de privirile curioase ale copiilor. Prevederile acestei legi practic promovează un mod de viaţă considerat dăunător, şi pe care legea, teoretic, vrea să îl combată.

f) Dacă legiuitorii (nu doar ai noştri) ar fi fost într-adevăr interesaţi de combaterea fumatului şi a efectelor acestuia, s-ar fi interesat ce au mai făcut şi alţii în acest scop. De exemplu, mult-blamatul snus (tutun oral) a avut mai mare efect în Suedia (o reducere de 20% a numărului fumătorilor) decât orice lege de interzicere a fumatului din restul Europei. UE insistă totuşi în interzicerea lui pe piaţa europeană – cu excepţia Suediei. De asemenea, vânzarea la bucată sau în pachete mai mici de 20 de ţigarete ar trebui, poate, reconsiderată. Nu de alta, dar unui fumător care încearcă să se lase şi intră în sevraj i-ar prinde bine posibilitatea de a cumpăra doar o singură ţigară, ca să-l ajute la nevoie, şi nu un pachet întreg, cuprinzând 20 de "tentaţii".  Dar astea sunt deja fineţuri.

g). Taxa pe viciu a fost în mod expres concepută în scopul combaterii consumului produselor din tutun (şi alcool) şi finanţării unor programe naţionale de sănătate în acest scop. Deşi există o lege în care se stipulează acest lucru (Legea 95/2006), articolele 361 şi 362 ale acestei legi lasă loc de interpretări – în sensul că sumele încasate din această taxă pot fi redirecţionate şi către alte scopuri (de exemplu, "pentru rezerva Ministerului Sănătăţii Publice pentru situaţii speciale"). O lege într-adevăr destinată prevenirii şi combaterii fumatului, precum şi protecţiei fumătorilor ar trebui să stipuleze în mod clar şi fără echivoc faptul că taxa pe viciu va fi destinată în mod exclusiv prevenirii şi combaterii efectelor fumatului, prin programe naţionale speciale de sănătate.  Nu de alta, dar sumele încasate din taxa pe viciu (cam 325 milioane euro pe an) nu prea au fost folosite în programe destinate fumătorilor. În aceste condiţii, programul naţional STOP FUMAT a fost chiar sistat adeseori (în 2012 a fost oprit de tot; în 2010 – în Timişoara; în 2014 – în Caraş Severin  şi în Târgu Mureş; iar acestea sunt doar câteva informaţii găsite în 2 minute pe Internet).

h). Proiectul iniţial de modificare a vechii Legi Antifumat (349/2002) cuprindea, aşa cum reiese din documentele de pe site-ul Camerei Deputaţilor  o prevedere interesantă - şi anume aceea că sumele încasate din amenzile aplicate pentru încălcarea legii antifumat "se fac venit la bugetul de stat şi se virează către bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate". În mod surprinzător (sau nu?), această prevedere nu se regăseşte în forma finală a Legii 15/2016. Care lege are scopul declarat de a combate şi a preveni efectele consumului de tutun, dar şi de a proteja fumătorii, prin diverse programe naţionale.

i) (EDITARE ULTERIOARĂ) Legea iniţială 349/2002 prevedea la art. 7.1. interzicerea comercializării produselor de tutun pe o distanţă de sub 50 metri faţă de spitale şi unităţi de învăţământ (în afara celor universitare, cum era, de altfel, logic). De asemenea, proiectul iniţial al legii 15/2016 introducea această interdicţie la art. 7.2 (250 m faţă de spitale şi orice unităţi de învăţământ). Era aceasta o prevedere de bun-simţ, destinată prevenirii şi combaterii consumului de tutun. Această prevedere a dispărut din forma finală a actualei legi antifumat nr. 15/2016, contrar însuşi scopului legii.

Pe scurt: în condiţiile în care un fumător (dacă fumează un pachet de 15 lei pe zi) contribuie anual la bugetul de stat, în medie, cu aproximativ 4.380 lei (cuprinzând aici toate taxele – adică 80% din preţul pachetului), în condiţiile în care banii fumătorilor practic susţin Ministerul Sănătăţii, statul îi lipseşte total de drepturi pe fumători. Care fumători, în calitatea lor de consumatori (şi de principali contribuabili la bugetul de stat, alături de şoferi),  au drepturi! Drepturi pe care legile pentru combaterea şi prevenirea efectelor fumatului – vechi, actuale şi viitoare – ar fi trebuit să le stipuleze clar, negru pe alb, pentru că scopul lor declarat este, printre altele, şi protecţia fumătorilor.

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

4.6. Legea nu prevede o serie de excepţii necesare


În spaţiul occidental, chiar şi acolo unde există legi antifumat foarte drastice, sunt prevăzute unele excepţii. Astfel, chiar în statele cu legi foarte restrictive, fumatul este permis în: cluburi private (sau în celelalte localuri, după închiderea lor pentru publicul larg), penitenciare, arest preventiv, camere de anchetă, cămine de bătrâni, rezerve de spital, camere de hotel, pensiune şi alte spaţii locative, spitale şi centre de psihiatrie, instituţii culturale - în cadrul actului cultural-artistic etc. etc.
Am să închei cu un extras dintr-o lege americană – că şi americanii sunt luaţi ca exemplu de activiştii antifumători. Nu am să mă obosesc să îl traduc – cine vrea cu adevărat poate să afle varianta în română, inclusiv iniţiatoarea legii, care, chiar dacă va folosi Google Translate, tot va înţelege ideile principale:


"Public place" means any enclosed indoor area used by the general public or serving as a place of work containing two hundred fifty or more square feet of floor space, including, but not limited to, all restaurants with a seating capacity greater than fifty, all retail stores, lobbies and malls, offices, including waiting rooms, and other commercial establishments; public conveyances with departures, travel, and destination entirely within this state; educational facilities; hospitals, clinics, nursing homes, and other health care and medical facilities; and auditoriums, elevators, theaters, libraries, art museums, concert halls, indoor arenas, and meeting rooms. "Public place" does not include a retail store at which fifty percent or more of the sales result from the sale of tobacco or tobacco products, the portion of a retail store where tobacco or tobacco products are sold, a private, enclosed office occupied exclusively by smokers even though the office may be visited by nonsmokers, a room used primarily as the residence of students or other persons at an educational facility, a sleeping room in a motel or hotel, or each resident's room in a health care facility. The person in custody or control of the facility shall provide a sufficient number of rooms in which smoking is not permitted to accommodate all persons who desire such rooms.

Ei bine, având toate acestea în vedere, eu cred că Legea Antifumat nr. 15/2016 ar trebui, pur şi simplu, abrogată, nu modificată. Astfel, s-ar reveni la vechea lege (349/2002), care era bună, trebuia doar să se urmărească aplicarea ei. Iar viitoarele legi privitoare la prevenirea şi combaterea fumatului, precum şi la protecţia fumătorilor ar trebui să ia serios în seamă aspectele pe care le-am evidenţiat aici, la punctul 4.5. Şi, desigur, să ţină seama de observaţiile privitoare la diferitele tipuri de spaţii - publice, semipublice, semiprivate şi private (4.1.)

Închei, din nou,  cu rugămintea ca cititorii nemulţumiţi de acest articol să nu se deranjeze să formuleze comentarii ce depăşesc limita bunului-simţ, pentru că nu le voi aproba publicarea. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi s-auzim numai de bine! :)

Şi nu uitaţi: Sharing is caring ;) 

_____________________________________________

Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________

5 comentarii:

  1. logic, dar fara efect asupra legiuitorului roman, atat incompetent cat si orgolios

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent articolul - cel mai complet&complex pe care l-am citit despre acest subiect. Documentat, echidistant, clar si concis. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot respectul pentru munca depusa in scrierea acestui articol! Sunt perfect de acord cu cele prezentate, intrebare mea acum este ... cum facem sa ajunga unde trebuie ???

    RăspundețiȘtergere
  4. Detin o terasa, si imi interzic fumatul pentru ca acoperisul este lipit de o cladire care are un perete in forma de "L" si in rest este terasa deschisa.

    RăspundețiȘtergere
  5. În partea deschisă (fără acoperiş) a terasei fumatul este permis. Legea interzice fumatul doar între doi pereţi cu un acoperiş deasupra. De la limita acoperişului încolo este spaţiu deschis

    RăspundețiȘtergere