vineri, 6 ianuarie 2017

Victor Ciorbea şi poporul


În comunicatul de pe site-ul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea prezintă constatările pe care le-a făcut pe marginea Legii 90/2001, care l-au determinat să se autosesizeze  pe excepţia de neconstituţionalitate a Art. 2 din această lege. Acest articol sună astfel:

Art. 2. - Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1).

Ceea ce a atacat ieri Avocatul Poporului la  CCR este sintagma nu au suferit condamnări penale, iar temeiurile pentru sesizarea la Curtea Constituţională sunt în număr de trei:

  1. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri […]. Adică, mai pe româneşte, sunt diferenţe în legislaţia românească de stabilire a criteriilor pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte al statului, de ministru, de parlamentar sau magistrat.
  2. Lipsa de previzibilitate a sintagmei ”nu au suferit condamnări penale” […] din Art. 2 al Legii 90/2001. Pe scurt, această sintagmă ar fi ambiguă şi, ca atare, interpretabilă.
  3. Lipsa  unui  tratament  juridic  diferenţiat  aplicabil  unor persoane care nu se află în situaţii analoge […] – respectiv nu se face diferenţă între persoanele care au sărvârşit infracţiuni cu intenţie sau fără intenţie (din culpă).


Cu alte cuvinte, conform constatării nr. 1, s-ar crea discriminări între unii – cărora nu li s-ar cere să nu fi fost condamnaţi penal – şi alţii, cărora li se cere explicit sau implicit acest lucru.
Ei bine, dintre categoriile de demnitari vizate (preşedintele României, parlamentari, miniştri, magistraţi), numai pentru aspiranţii la funcţia de preşedinte al statului nu există condiţia de a nu fi fost condamnat penal. Pentru restul, condiţia este explicită (pentru miniştri, prin L. 90/2001, art. 2, pentru magistraţi – prin L. 303/2004, art. 14, lit. c) sau implicită (pentru parlamentari, prin L. 208/2015, art. 2, al. 6, lit. c), există interdicţia de a fi ales dacă există o  hotărâre judecătorească de interzicere a acestui drept – deci, este implicită o condamnare prealabilă).

Cât priveşte constatarea nr.2, nu mi se pare că stă în picioare. Nu au suferit condamnări penale înseamnă „nu au suferit condamnări penale”. Punct. Nimic interpretabil aici.

Singura constatare care mi se pare întemeiată este constatarea nr. 3 a Avocatului Poporului. Nu prea este normal să nu se facă diferenţa între caracterul infracţiunilor. Desigur, una e să comiţi o faptă cu intenţie, alta e să o faci fără intenţie.

Dacă îşi lua în serios funcţia de Avocat al Poporului şi era, într-adevăr, preocupat de incoerenţa legislativă, de lipsa de previzibilitate a unor sintagme şi de lipsa unui tratament juridic diferenţiat, dacă era preocupat de soarta Poporului, pe care, teoretic, trebuie să-l apere (şi de infractori neaveniţi, care ar avea pretenţii să-l conducă, ajutaţi şi de o legislaţie permisivă), Victor Ciorbea ar fi trebuit să propună / să sesizeze CCR pentru:
-         modificarea Legii 370/2004 privind alegerea preşedintelui României – în sensul introducerii condiţiei ca cei care candidează pentru această funcţie să nu fi fost condamnaţi penal;
-         modificarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei – în sensul  introducerii interdicţiei explicite pentru candidaţi de a nu fi fost condamnaţi penal;
-         introducerea în toate legile aferente funcţiilor publice vizate (L. 90/2001 – pentru miniştri, L. 303/2004 – pentru magistraţi, L. 208/2015  – pentru parlamentari, L. 370/2004  – pentru preşedintele României) de prevederi clare, privind tratamentul juridic diferenţiat, în funcţie de natura infracţiunilor, precum şi, eventual, explicitarea suplimentară, referitoare la interzicerea dreptului de a fi ales.

Aşa cum am spus şi în altă parte, nu demersul iniţierii modificării unei legi este condamnabil la Victor Ciorbea, pentru că legile sunt întotdeauna perfectibile, ci momentul ales pentru atacarea neconstituţionalităţii unei anumite legi, vizând direct o anumită persoană, dintr-un exces de zel bătător la ochi pentru oricine a urmărit, cât de cât, evoluţia personajului ce propune respectiva modificare

https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/victor-ciorbea-te-concediem?bucket&source=facebook-share-button&time=1483612967#signature-form

 Semnaţi petiţia "Victor Ciorbea, eşti concediat", aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu