luni, 29 septembrie 2014

Moştenirea noastră culturală faţă cu statul român handicapat

_______________________________________________________________
Romania's national heritage is in real danger. In a few years, it may be gone for good. Literally.
_______________________________________________________________

Despre patrimoniul naţional mobil 

Din cele vreo 500 de “plăcuţe dacice” din plumb ajunse în custodia statului român au mai rămas astăzi treizeci şi ceva, aruncate prin subsolurile Institutului Vasile Pârvan. Nici nu importă să sunt falsuri au ba, ele sunt (ar fi putut fi) obiecte de studiu şi de cercetare, potenţiale exponate (controversate, da, dar cu atât mai aducătoare de public) aflate în păstrarea statului. Din care păstrare au fost substrase nu se ştie când, cum şi de către cine. 

Din Biblioteca Pedagogică – găzduită de BCU – au dispărut, în aceleaşi condiţii misterioase, aproape 34.000 de volume, din care circa 4000 cărţi vechi şi de patrimoniu. Fondul de carte veche găzduit de această bibliotecă figurează cu o valoare contabilă totală de nici 30 lei (28,98 RON valoarea totală a 181 cărţi vechi). Destul de firesc, având în vedere că în Biblioteca Naţională a României se află milioane (!!!) de publicaţii fără nici un fel de acte financiar-contabile





Cazul Bibliotecii Judeţene din Oradea – de unde au dispărut “doar” vreo 500 de obiecte bibliografice de patrimoniu (printre care numărul revistei Familia cuprinzând poezia de debut a lui Eminescu) – devine, desigur, minor în acest context… 

Valoroase obiecte de tezaur – peste 500 la număr – s-au făcut şi ele nevăzute din Muzeul Porţile de Fier, vânătorii de comori se “autoservesc” cu artefacte străvechi din siturile arheologice ale României – neprotejate, nepăzite, neocrotiteSarmizegetusa este deja un exemplu clasic, dar siturile astfel expuse furtului în ziua mare sunt câteva mii (!!!), iar hoţii neprinşi devin negustori cinstiţi, organizând în pace licitaţii pe ebay, ba unii dintre ei sunt premiaţi de către stat


Falsificate au fost şi zeci de bijuterii şi obiecte găzduite de Casa Memorială Mihai Eminescu , la fel şi câteva tablouri ale lui Grigorescu aflate la Muzeul din Tecuci – de unde başca lipsesc (surpriză?) vreo 2600 de piese muzeale

Dacă jaful, furtul, înşelăciunea – favorizate de neglijenţa, incompetenţa, dezinteresul “organelor abilitate” – s-ar opri aici, tot ar constitui un dezastru enorm, o catastrofă cu urmări iremediabile pentru identitatea noastră naţională, reflectată în moştenirea culturală pe cale de dispariţie… 

Dar toate cele de mai sus sunt doar frânturi dintr-un tablou mai amplu al dispariţiei treptate a patrimoniului cultural mobil românesc. Şi nici în privinţa patrimoniului imobil – adesea gazdă pentru alte obiecte de patrimoniu mobil, inestimabile ca valoare – nu stăm mai bine… 

 

Despre patrimoniul naţional imobil 

 Sub “egida” diverselor primării bucureştene, numai în 2010 au fost demolate 10 (zece) clădiri de patrimoniu, printre care o casă în care a locuit Eminescu, pe Strada Buzeşti – monumente istorice care ar fi trebuit, teoretic, restaurate şi integrate în circuitul cultural-turistic bucureştean, nu lăsate în paragină şi, în cele din urmă, dărâmate, pentru a fi pus în vânzare terenul de sub ele, cum se practică de atâţia ani de zile în ţara noastră. Fără ca statul să se sesizeze şi să ia măsuri – ba încă se învredniceşte, prin aleşii noştrii, să faciliteze dispariţia (uluitor de) rapidă a patrimoniului naţional imobil al României: 

 De ani de zile, Observatorul Astronomic din Bucureşti stă să cadă – un adevărat pericol pentru vizitatorii ce-i trec pragul. De abia anul acesta s-a sinchisit Primăria Municipiului Bucureşti să găsească soluţii pentru restaurarea clădirii, prin fonduri europene – soluţie ne-la-îndemână, se pare, pentru alte şi alte clădiri de patrimoniu. Cum ar fi Muzeul de Arheologie - ajuns el însuşi o ruină demnă de cercetări arheologice – sau Casa Vasile Alecsandrio dărăpănătură populată de oameni ai străzii şi câini vagabonzi ce-şi împart cordial pestilenţa greu imaginabilă ce a pătruns clădirea până în temelii. Sau Muzeul Municipal din Huşi – ruinat şi infestat de “cancerul clădirilor” - ori seminarul la care a învăţat Ion Creangă – părăginit şi susţinut pe bucăţi de lemn - doar câteva exemple pentru starea deplorabilă a muzeelor româneşti, în general.  

Casa Alecsandri-foto: historia.ro

Se adaugă la acestea alte şi alte zeci de muzee, aflate în prag de desfiinţare – fie că sunt în curs de retrocedare, fie că au fost deja retrocedate, iar autorităţile nu au fost în stare să găsească vreo soluţie, decât, în cazuri “fericite”, aruncarea lor într-un depozit oarecare, ca în cazul Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa sau, mai nou, cel al Muzeului Naţional al Literaturii Române… 

Cele aproximativ 50 de muzee – păstrătoare ale patrimoniului nostru cultural naţional – aflate în această situaţie - îşi aşteaptă, cuminţi, o soartă similară: retrocedare-închidere-zvârlire rapidă în depozite. De unde, nu-i aşa, patrimoniul mobil va fi mai uşor de “extras” de către “binevoitori”. 

Iată, deci, reţeta după care, în câţiva ani (foarte puţini!), poporul acesta va fi lipsit în întregime de moştenirea sa culturală. 
 Am ajuns – oarecum – să sper că poate fi vorba despre o conspiraţie. Pentru că o conspiraţie ar presupune abnegaţie, organizare şi metodă, precum şi conştiinţa valorii acestui inestimabil patrimoniu ce dispare; ar presupune metode de lucru bine puse la punct şi un scop – eventual o valorificare oarecare, la o dată oarecare, cu un interes oarecare. Deci, nicidecum nesimţire, incompetenţă, neglijenţă, inconştienţă şi dezinteres – marile atribute ale “instituţiilor abilitate ale Statului Român”. Care stat român rămâne la toate acestea orb, surd şi mut. Handicapat.

(Articol republicat de pe blogul Ţărănista)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu